Instalațiile de semaforizare din 3 intersecții au fost puse în funcțiune

Instalațiile de semaforizare din 3 intersecții au fost puse în funcțiune

La 03.06.2020, instalațiile de semaforizare din intersecțiile str. Turnu Magurele – str. Aurel Perșu, str. Luica – str. Reșița și bd. Constantin Brâncoveanu – str. Huedin au fost puse în funcțiune de Compania Municipală Managementul Traficului București în prezența reprezentanților Primăriei Sector 4, Administrației Străzilor și Brigăzii Rutiere.

În condițiile în care valorile de trafic au crescut semnificativ pe arterele modernizate de Primaria Sectorului 4, semaforizarea celor trei intersecții a devenit imperios necesară, pentru asigurarea condițiilor de siguranță rutieră ale participanților la trafic.

Considerăm că, punerea în funcțiune a instalațiilor de semaforizare din cele trei intersecții va avea o contribuție importantă în reducerea numărului de accidente rutiere. Specificăm faptul că, pe fondul neacordării priorității de trecere vehiculelor și pietonilor, în perioada 2018-2019, la intersecția bd. Constantin Brâncoveanu – str. Huedin s-au produs șapte accidente soldate cu 13 victime ( 5 răniți grav și 8 răniți ușor), la intersecția str. Turnu Măgurele – str. Aurel Perșu s-au produs 6 accidente soldate cu 6 victime ( 3 răniți grav și 3 răniți ușor) iar la intersecția str. Reșița – str. Luica s-au produs 5 accidente cu victime ( 1 rănit grav și 4 răniți ușor).

Recomandăm participanților la trafic să circule cu atenție sporită în zona celor trei intersecții, să adapteze viteza la condițiile de drum și să respecte semnificația culorilor semafoarelor electrice.



PENTRU DESCĂRCAREA APLICAȚIEI AVEȚI POSIBILITATEA DE A SCANA CODURILE QR DE MAI JOS SAU DE A ACCESA LINK-URI DISPONIBILE:

Aplicația Primăriei Sector 4 – Android: https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.ps4.primariasector4app
Aplicația Primăriei Sector 4 – Ios: https://apps.apple.com/us/app/primaria-sectorului-4/id1484618433?ls=1