DIN 1 SEPTEMBRIE 2022, NOI PARCAJE PUBLICE CU PLATĂ

DIN 1 SEPTEMBRIE 2022, NOI PARCAJE PUBLICE CU PLATĂ

Începând cu 1 septembrie 2022, cele 59 de locuri de parcare amenajate pe Strada Lânăriei, tronson 2, intră în regim de parcare publică cu plată, tariful pentru ocuparea unui loc fiind de 1 leu/două ore, în intervalul orar 8.00-18.00 (Zona Verde). Totodată, ocuparea unui loc se poate face și pe bază de abonament, în valoare de 60 lei/lună (TVA inclus), nefracționabil.  Pentru această zonă sunt disponibile 40 de abonamenteAcestea sunt valabile doar în cursul lunii în care au fost achiziționate. 

Tot acum, intră în regim de tarifare orară și locurile amenajate pe Strada Frigului, în număr de 58, de asemenea Zonă Verde. Și aici există posibilitatea achiziționării unui abonament, în zona menționată existând, de asemenea, un număr de 40 de abonamente.

Abonamentele pot fi obținute, fie prin intermediul aplicației „Primăria Sectorului 4”, din meniul aplicației – zona „Abonamentele mele – Parcări Stradale” sau secțiunea Parking@4, apoi selectând parcarea dorită și butonul Solicită un abonament. O altă modalitate este accesarea site-ului www.mobilitateurbana4.ro, secțiunea Solicită un loc de parcare, apoi Parcări Publice, unde se selectează parcarea dorită din lista de parcaje.